Temelia societatii a fost dintotdeauna
familia. Toti copiii din lume ar trebui sa creasca si sa prinda aripi in
familia aceea traditionala, pe care cu totii o stim.
O familie armonioasă = O societate sanatoasa
O femeie necajita a venit la un preot sa-i ceara sfat:
" - Va rog, parinte, ajutati-ma cu un
sfat. N-am intelegere in casa. Barbatul meu cheltuieste mai mult decat
castigam. Uneori bea, alteori ne certam. Datoriile cresc, iar noi si
copiii traim tot mai rau."
" - Lasa femeie, o sa vorbesc eu cu el.", o imbarbata parintele.
Dupa cateva zile, preotul se intalneste pe drum cu barbatul femeii si il intreaba:
"- Cum o mai duci, fiule ?"
" - Destul de greu, parinte."
" - Dar, din cate stiu eu, femeia ta este harnica, nu ?"
" - Asa e, parinte, slava Domnului, mi-a dat femeie buna, nu ma pot plange."
" - Atunci, care este problema ?"
Incurcat, omul nu a mai stiut ce sa raspunda, dar preotul i-a spus:
"- Vezi pasarea ce zboara chiar acum pe deasupra casei tale ?"
" - Da, parinte, o vad"
" - Casatoria este si ea, fiule, tot ca o
pasare, iar barbatul si femeia sunt cele doua aripi. Daca nu bat
amandoua odata aerul, pasarea nu poate zbura. Oricat s-ar stradui una,
fara ajutorul celeilalte nu poate face nimic. Cauta sa iti ajuti nevasta
si copiii, caci doar asa te poti numi om. Multumirea ta depinde de
multumirea familiei tale."
Recunoscator pentru sfat, barbatul a plecat mai departe, iar, in gand, ii staruiau cele spuse de preot.
“
E usor a te insura, dar e greu a face o FAMILIE!”
„Doamne, cum s-o mai iubesc eu pe asta?”.
Şi Dumnezeu îi zice: „Aşa cum o iubesc Eu. Eu aşa cum este o iubesc!”
Din “Unde-ti este Bucuria, omul lui Dumnezeu”
Monahia Siluana Vlad
R.B.: Asta este mântuirea…
M.S.: Da, aceasta este mântuirea. Şi puterea mea va sta în credinţa că
viaţa mea e altoită pe Viaţa lui Dumnezeu şi că nu se termină aici. Şi,
doar pe o asemenea stâncă îl voi putea alege pe cel ce-mi va spune:
„Femeie, de ţi-o plăcea meciul sau nu ţi-o plăcea, de mi-or trece
impulsurile sau nu, dacă sentimentele mi s-or schimba, noi vom trăi
împreună în Hristos şi ne vom mântui împreună cu mila Lui.
Noi
şi copiii noştri şi familiile noastre. Că mama ta o fi nu ştiu cum, că
mama mea o fi nu ştiu cum, că tata o fi aşa şi tatăl tău aşa…, dar
aceasta este viaţa noastră şi nouă, în această viaţă, ne dă Dumnezeu
putere să ne bucurăm de viaţă şi să ne ducem la El când murim, să trecem
la El când murim. Eu te ajut pe tine să ajungi sfânt sau să te
mântuieşti, tu mă ajuţi pe mine.”. Atunci asta nu ne-o mai poate lua
nimeni. Şi, de vom avea momente de ură, pentru că vin momente de ură…
R.B.: sau de indiferenţă…
M.S.: Atunci alergăm la Biserică: „Doamne, dă-mi putere!” şi harul e în
mine. Că striga cineva la Dumnezeu, un bărbat, şi zicea: „Doamne, cum
s-o mai iubesc eu pe asta?”. Şi Dumnezeu îi zice: „Aşa cum o iubesc Eu.
Eu aşa cum este o iubesc!”.
R.B.: De altfel, zicea Părintele Porfirie că soţul sau soţia se pot mântui prin cel care este mai credincios.
M.S.: Dacă e Taina Cununiei… Vedeţi, căsătoria înseamnă, pentru noi
creştinii, transformarea cuplului de băiat şi fată, în transformarea
unui cuplu care are ceva nou, care devine una în Hristos. Şi prin
Cununie se întâmplă o minune. Cei doi sunt aduşi acolo, sunt făcuţi
împărat şi împărăteasă, când le pune cununa aceea şi, Sfânta Cununie
schimbă, preface, transformă. Un Părinte spunea, repet asta, spunea că
deosebirea dintre bărbat şi femeie, dinainte de nuntă şi de după nuntă, e
ca deosebirea dintre pâinea şi vinul dinainte de Euharistie şi după.
Prin coborârea harului se schimbă pâinea în Trupul Mântuitorului şi
vinul în Sângele Lui. Prin Cununie se schimbă bărbatul şi femeia în soţ
şi soţie. Nu concepţia despre viaţă, nu impulsurile, ci puterea de a se
dărui pe sine, puterea de a-l iubi pe celălalt, puterea de a trăi pentru
celălalt. Or oamenii nu exersează asta.
R.B.: Este o putere de care trebuie să fim conştienţi permanent.
M.S.: Sigur, dacă suntem conştienţi o folosim, dacă nu ştim c-o avem…
şi strigăm: „Doamne, unde e puterea aia de care ziceai la nuntă?” şi
zice: „Iat-o! Aceasta este puterea! Eu sunt puterea ta! îndrăzneşte!”.
R.B.: Şi cred că mai este important ceva: de multe ori, sigur, atunci
când te îndrăgosteşti, este o nevoie aşa, pe care nu ţi-o explici, este
vitală, ai impresia că nu poţi să trăieşti fără persoana respectivă, dar
familia este cu totul altceva, înseamnă mai mult, a avea, zic eu, un
drum comun. Nu fiecare este pe un drum, ne întâlnim din când în când, e
foarte frumos şi mergem mai departe şi avem impresia că totul este în
regulă. Şi ar mai fi o problemă: cum ne pregătim. Ştim cu toţii că
alergăm după mâncare, după haine, după un băiat frumos şi deştept,
fiecare cu criteriile lui, însă – mai spunea iarăşi un Sfânt Părinte,
tot îi cităm, pentru că, ei spun adevărul – că trebuie să ne pregătim
curăţindu-ne pe noi. Cu cât suntem mai curaţi, cu atât intrăm într-o
relaţie autentică cu cel de lângă noi.
M.S.: Maică, dacă vei să
bei apă curată şi ai o cană murdară pe dinăuntru, poţi să iei apă de la
cel mai curat izvor, că apa va fi murdară pentru că vasul e murdar.
Vasul vieţii noastre se murdăreşte, că suntem oameni şi suntem păcătoşi.
Minţim… ce ştiu eu… facem tot felul de păcate. Atunci, noi trebuie să
curăţim acest vas ca să primim harul Cununiei. Asta se face prin
Spovedanie. Normal ar fi ca oamenii să se spovedească măcar în fiecare
post, dacă nu în fiecare lună sau săptămână. Fiecare om să-şi spele
sufletul, aşa cum toţi îşi spală trupul…
R.B.: …şihainele…
M.S.: … şi hainele…
R.B.: Şi ne parfumăm.
M.S.: Mai rar vedem vreunul care mai miroase prea tare a transpiraţie.
Literalmente, toată lumea are acest dor de curăţie trupească. Dar
trebuie să gustăm şi curăţia sufletească. Spovedania şi lepădarea
mizeriei noastre sufleteşti, aceasta ne aduce o puritate, o curăţie,
care ne face viaţa mai frumoasă, ne dă putere mai multă.
Aşadar, în primul rând ne pregătim anunţându-L pe Dumnezeu. Ea: „Doamne,
eu aş vrea să mă căsătoresc cu băiatul acesta.”, el: „Doamne, aş vrea
să mă căsătoresc cu fata aceasta. Tu cunoşti adâncul nostru şi ştii
dacă… Te rog, deschide-ne ochii, pune-ne la probă în aşa fel încât să nu
cumva să descoperim ceva ce nu putem duce, de-abia după nuntă. Să
descoperim înainte dacă suntem făcuţi unul pentru altul. Dacă putem să
ducem povara vieţii împreună în bucurie şi pace!”. Apoi, discuţie cu
părintele duhovnic, fiecare cu părintele duhovnic. Apoi Spovedania. Şi
rugăciune. Rugăciune… Există acatiste speciale pentru cei care vor să se
căsătorească, este Acatistul Sfântului Arhanghel Rafail, care este
ocrotitorul cununiilor, Paraclisul Maicii Domnului, care curăţă mult… şi
fiecare câte o rugăciune care i se pare mai dragă, ca să poată să facă
loc vederii nepătimaşe. Sunt îndrăgostită, dar, în acelaşi timp sunt
lucidă pentru că...
R.B.: …e pe viaţă!
M.S.: Este pe
viaţă cu urmări în viaţa veşnică! Apoi, trebuie să ne pregătim fugind de
păcat. Să mă iertaţi, ştiu că vi se pare deplasat ce spun… toţi tinerii
azi spun că e nevoie de o probă înaintea căsătoriei, ştiţi…
R.B.: Da, căsătoriile „de probă”. Sunt la modă.
M.S.: Da, maică, e păcat măicuţă şi „plata păcatului e moartea”. Noi nu
murim imediat, dar moare dragostea, moare bucuria. E plăcerea, e
interesul… dar celălalt descoperă că celălalt nu-l iubeşte pentru sine
şi în Hristos, ci-l iubeşte pentru propria plăcere şi pentru propriul
confort. Că, la o adică, de ce nu vrea să se căsătorească? îi e frică să
devină responsabil pentru viaţa lui. „Atunci nu mă iubeşte!”
R.B.: Dacă nu reuşeşte să aibă iubirea asta mai puternică decât frica, atunci e o problemă.
M.S.: Sigur că da. Şi, dacă am căzut, că suntem oameni păcătoşi şi
trăim vremuri stricăcioase, dacă ne-am iubit până la păcat, înainte de
căsătorie şi ne-am hotărât să ne căsătorim, atunci, măcar înainte să ne
curăţim prin pocăinţă. Prin post. Să zicem: „Gata, de acum şi până la
nuntă să trăim în curăţie, să ne ducem să ne spovedim, ca să putem face
nunta cât de cât în curăţie…”. Pentru că există acest obicei ca oamenii
să „se ia” acum şi să facă nunta la toamnă, la anu’…
R.B.: Şi se tot amână uneori…
M.S.: Păi viaţa aceea e în păcat, copilul care se naşte în perioada
aceea se naşte în păcat. Pe urmă noi ne mirăm că viaţa noastră nu e
plină de bucurie, că pruncii noştri au colici şi plâng şi se zvârcolesc…
Să luăm aminte că păcatul nostru îl afectează pe copilaş, afectează
toată viaţa noastră. Şi această luare aminte e pregătire… Aşadar…
R.B.: Rugăciune, Spovedanie, încetarea păcatului, renunţarea la păcat,
evitarea păcatului înainte de nuntă… nimeni nu moare dacă stă până la 25
de ani fecior sau fecioară. Dimpotrivă, se va bucura de viaţă şi de
bucuriile căsătoriei cu mai multă veselie şi bucurie…
R.B.: Şi
cred că ţi-ai găsi şi mai uşor un soţ sau o soţie… Spun asta pentru că
în ziua de azi sunt foarte mulţi tinerii, cu studii, inteligenţi,
frumoşi, care ajung pe la treizeci de ani, mai ales la fete, care nu se
căsătoresc şi suferă. Ar exista o explicaţie în plan spiritual?
M.S.: Păcatul, a îngreunat mult lucrurile astea. Apoi dorinţa
exacerbată şi frica sunt piedici foarte puternice în calea căsătoriei.
R.B.: Sunt fete disperate care vor să se căsătorească, care vor să
întemeieze o familie, care vor să aibă copii şi nu găsesc acea persoană.
M.S.: Da, pentru că, în general, băieţii sunt mai răsfăţaţi de părinţi
şi, dacă au unde mânca şi cine să-i spele, dacă mai au şi o iubită care
să le împlinească dorinţele trupeşti…
R.B.: .. .devine inutilă familia…
M.S.: Da, dar dacă şi-ar păstra fecioria atunci şi trupul şi-ar cere
împlinirea lui după rânduiala sfântă, şi el ar dori să se bucure de
dragoste, cum ştie trupul să se bucure. Şi atunci sigur că şi-ar căuta o
fată cu care să întemeieze o căsătorie şi nu o fată care să-i asigure
plăcerile trecătoare. Şi acesta este un motiv de criză… Apoi, noi ne
mirăm, măicuţă, şi ne supărăm pe Dumnezeu, dar nu ne privim viaţa cu
atenţie şi responsabilitate. Noi nu ne ducem la Biserică, nu ne
spovedim, muncim duminica, blestemăm, înjurăm, umblăm cu farmece şi ne
mirăm că se întâmplă catastrofe, că se întâmplă cutremure, că se
întâmplă inundaţii sau secete, că n-avem „noroc”. Sigur că sunt fete
cuminţi şi băieţi cuminţi care doresc să se căsătorească şi nu reuşesc.
Ei, ei să nu judece şi să se roage pentru cei care sunt în păcat. Pentru
că suntem una.
R.B.: Suntem în legătură.
M.S.:
Trebuie să fim atenţi la asta. Dacă suntem atenţi şi trăim în Dumnezeu
toate ni se împlinesc, că Dumnezeu împlineşte toate dorinţele cele bune.
R.B.: In mistica noastră creştină sufletul este asemuit cu mireasa care
îşi caută Mirele, pe Hristos, pe Dumnezeu. Este foarte interesantă
această analogie între relaţia sufletului cu Dumnezeu şi relaţia de
dragoste, relaţia conjugală, bineînţeles.
M.S.: Da, şi la
Apostolul care se citeşte la cununie se spune: „…aşa cum Hristos iubeşte
Biserica…”. Hristos -Dumnezeu este Mirele Bisericii. Şi Biserica suntem
noi. Noi toţi, şi bărbaţi şi femei, deveniţi una în Biserică, suntem
mireasa lui Hristos. Şi sufletul cu adevărat este mireasa lui Dumnezeu.
Şi este o relaţie de dragoste, o dragoste în care cei doi se
întrepătrund, comuniune, comunicare de Dumnezeu, nu se mai deosebesc.
Sfinţii spun: | „Nu ştiu dacă e mâna mea sau e mâna Ta!” Aşa este ,..
R.B.: Aşa este contopirea…
M.S.: nu, nu contopire ca dizolvare în Celălalt, ca dispariţie de sine,
ci comuniune, reciprocă dăruire de sine. Aceasta este bucuria prezenţei
lui Dumnezeu. Misiunea bărbatului sLaJfemeii în căsătorie este aceea de
a transforma dragostea trupească în tandreţe tot mai delicată, până la
tandreţea privirii. Această dragoste specifică soţilor are diferite
nivele, diferite vârste şi seamănă cumva cu un copil care, la început,
când e foarte mic, se joacă şi răstoarnă tot prin casă, apoi creşte şi
devine creator de obiecte pe care le spărgea când era mic.
R.B.: Se maturizează.
M.S.: Da. Apoi un lucru aş mai vrea să fie ştiut: Părinţii ar trebui să
le vorbească copiilor despre nuntă, că acum toată lumea are filme video
cu nunta, şi copiii să privească nunta şi să priceapă că această nuntă
nu s-a terminat. Că tati şi mami sunt în permanentă nuntă, că ei trebuie
să doarmă împreună, că un bărbat şi o femeie dorm împreună după ce şi
pentru că au făcut nuntă, că altfel nu se poate, nu? Şi atunci va şti că
în dormitorul lor e nuntă şi nu e voie să intre acolo şi că e ceva
sfânt, e binecuvântat de Dumnezeu şi nu „prostii”, cum numesc unii copii
actul intim dintre bărbat şi femeie. Copiii trebuie să ştie că tati şi
mami nu fac prostii, ci îşi trăiesc nunta binecuvântată la Biserică.”.
înţelegeţi?
http://luminaortodoxiei.com/
